Circle of Love- prima expozitie personala

 

 

11214718_858506190863299_7499909442767046872_nSub denumirea, Circle of Love vernisajul acesta are menirea de a descoperi o lume uitată, dar incredibil de minunată. O lume a zânelor, a elfilor, a gnomilor și nu numai, cu lucrări dedicate Mamei Pământ, tablouri inspirate chiar de natură, care mi s-au arătat în meditații sau în plimbările în natură, dar regăsindu-le în inima mea.
Mă simt onorată și recunoscătoare pentru aceasta misiune și mă bucur să o împart cu voi.

mic de cover.jpg
Fiecare tablou are câte o poveste pe care o veți descoperi individual, iar expoziția va fi compusă chiar cu elemente din natură care țin să contureze și mai mult picturile.
Cu alte cuvinte, cei prezenți la expoziție vor intra intr-o altă lume, cunoscută undeva inlăuntrul lor, dar uitată, unde natura le va șopti la ureche. Va fi asemeni unui labirint, unde fiecare tablou ne va spune câte ceva, dar împreună alcătuiesc un adevarat univers.
Vă aștept cu mic cu mare să intrăm într-un cerc al iubirii: Circle of Love!

Dupa Bucuresti ne vom vedea cu aceeasi expozitie si in Targoviste si poate si in alte orase.

Later Edit

  • Noaptea de Sânziene a deschis Vernisajul Circle of Love și nu întâmplător ne-am petrecut weekendul printre spiriduși, zâne, elfi, gnomi, etc.
    Vernisajul a fost un succes, a fost primit cu multă bucurie și căldură și sunt tare fericită că, deși nu m-aș fi așteptat, toate tablourile mele și-au găsit casa. 

A fost un nou început și un pas tare important pentru mine ca și artist și cu siguranță vor mai urma și alte vernisaje.

 

p.s: Sa nu uit, in luna iunie este un „must” sa cumparati revista FEMEIA, unde veti gasi un interviu cu mine si lucrarile mele, unde voi vorbi despre scoala de pictura, despre căe pereti am mai pictat si despre, evident, Veeernisaaajj!!!
18664393_1289107101136537_8612856687470842675_n

 

 

Am deschis Şcoala de Pictură!!!!

11214718_858506190863299_7499909442767046872_n    De la 1 septembrie 2015, s-a deschis un nou capitol in viata mea. Pe langa peretii pictati sau buticul de lucruri handmade la care mai lucram in timpul liber, am reusit sa pun bazele unui vis mai vechi. Sa am propria scoala de pictura facuta in maniera in care vad eu arta. Si nu ma refer la arta aceea din carti plina de teorii, ma refer la arta pe care o simti atunci cand privesti un rasarit de soare si ramai incantat de culorile date de univers.

14484867_1107855245978053_4780735520511174980_n

Ideea acestei scoli a pornit de la o puternica dorinta launtrica de a ma exprima prin culori, forme, texturi si de la incantarea deosebita pe care o avem atunci cand chiar cream impreuna cu cineva. Pentru ca a impartasi e un lucru minunat, invit pe toata lumea la relaxare, experimentare si buna– dispozitie intr-un cadru prietenos si vesel, atat pe cei care picteaza din când în când și vor sa faca din asta o matca in care sa isi aduca energiile creatoare, dar si pe cei care poate nu au mai pictat din copilarie.
Toate cursurile au rolul de a trezi trăirile, creativitatea, inspirația, iar eu voi picta alături ei! Aceasta scoala nu se adreseaza celor care vor sa invete teorie, bineinteles, invatam si notiunile de baza, bineinteles, dar cel mai mult ne vom axa pe creativitate, libertare etc.

Vreau sa fie o scoala libera, la care cursantii vin cu drag, la care cursantii au libertate in pictura si se pot exprima asa cum isi doresc. O scoala unde pictam cu sufletul in primul rand si apoi cu mintea. De aceea am creat cursuri care te anima, sunt vii si iti starnesc imaginatia. Atelierele dedicate copiilor sunt pline de jocuri si de cantecele, pe care nu le gasesti nicaieri in alta parte ( „Invatam Engleza prin pictura” sau „Pictura interactiva”, bazele lor au fost puse de mine, intr-o seara, gandindu-ma: Daca as fi copil, cum as vrea sa decurga o ora de pictura?
Cursurile dedicate adultilor sunt menite, in primul rand, sa reprezinte pentru acestia o relaxare dupa o saptamana de munca, un loc unde vin sa isi hraneasca sufletul cu ajutorul artei. Le oferim un pahar de vin, o ambianta linistitoare, data de muzica buna, si o atmosfera pe care o gasesti intotdeauna cand esti intre prieteni. Desi am deschis de putin timp sunt foarte multi adepti care s-au inscris. Adulti care prefera decat sa se duca in oras sa bea o cafea in galagie, sa vina aici si sa isi incarce bateriile. Am inceput chiar sa organizez pentru diferite evenimente acest gen de atelier.
   -Daca vrei sa iti revezi prietenii sau prietenele si vrei sa incerci altceva in afara de dansul in club    sau o pizza la restaurant, esti asteptat in cadrul scolii noastre, noi punem tot la dispozitie, iar tu    poti vorbi pe indelete cu cei dragi intr-un mod distractiv si creativ. Si cea mai buna parte e ca la   final pleci cu ceva acasa, facut chiar de tine.-

De fapt, nu e nevoie vii deloc cu materiale la niciun curs, dar bineînţeles, dacă îti face plăcere, poti aduce şi materiale proprii! La fiecare atelier îți poți alege liber modul de lucru și suportul, bineinteles eu te pot sfatui, ajuta să experimentezi tehnici noi și îți putem da idei.

_MG_4745

Toate aceste idei creative care stau la baza atelierelor de pictura realizate printr-o metoda de lucru inedita, 12696097_934123196634931_671460104_ndezvoltand un concept nou, interactiv, iubit,in special, de cei mici, le-am strans intr-un singur nume : ARTelier 

Tehnici:
Experimentează în creion, cărbune, acuarelă și guașă pe hârtie; acrilic și ulei pe pânză.
Tehnici speciale:
În funcție de dorințele fiecăruia, vom avea ateliere specifice în care vom experimenta pictura pe lemn, sticlă și ceramică, colaj, papier machete, mozaic.
Beneficii:
Descarcarea de stres
Exprimarea emotiilor si a sentimentelor
Dezvoltare personala
Perceptie vizuala
Atentie la detalii
Exprimare libera
Dezvolatarea simtului estetic
Pleci acasa cu lucrarile realizate cu mainile tale
* Orice curs costă 30ron -1h.30
* Programul este in funcţie de grupele de vârstă.
* Maximum 10 cursanţi într-o grupă.

0726.136.983- Roxana Cernea

 In cadrul centrului nostru veti gasi si multe alte ateliere creative pentru cei mici si mari: Scoala de fotografie, Ateliere Handmade, Modelaj in Lut, Teatru de papusi, Yoga etc.

13001096_988143334615912_1026854211076757987_n

11202081_901015363328710_984161325924931340_n.jpg

 

Nou* Aplicatia „Pictez Pereti” pe telefonul tau

timbru

Cu ajutorul lui Florin Sima am de acum o super aplicatie pentru telefon. 10436243_676723102374943_5938666326069348730_n

Aplicatia „Pictez Pereti” o poti instala pe telefon scanand codul de mai jos. Este super practica,utila si usor de folosit. Cu ajutorul ei puteti afla ultimele noutati sau lucrari publicate, avand acces simultan la conturile mele de pe site-fb-pinterest-youtube. Spor la rasfoit!

10425367_676723129041607_7556829681840656103_n

„22 Just love” by Dana Budeanu

timbruCu o oarecare intarziere, din cauza lipsei de timp, dar cu scuzele de rigoare voi spune si eu cateva cuvinte despre lansarea noii colectii „22 Just Love” by Dana Budeanu. Eveniment ce a avut loc la Baneasa Shoping City, la etajul I, la magazinul designerului.

„22 Just Love e doar de suflet, totul e aici. Este o colectie pentru toate femeile care vor sa se simta libere total. Toate hainele din aceasta linie sunt one size, adica orice silueta o poate imbraca, nu exista masuri, sunt croite astfel”, a spus Dana Budeanu despre creatiile sale.

Designer-ul roman a lansat trei noi colectii, in cadrul unui eveniment exclusivist la care au participat numeroase vedete. Ileana Lazariuc, Corina, Andra, Laura Cosoi, Adela Popescu, DJ Wanda si Valentina Pelinel s-au numarat printre VIP-urile prezente la eveniment.


Iulian Moga a fost regizorul spotului destinat acestei colectii.
In cadrul acestei linii vestimentare se gasesc rochii feminine care urmaresc linia corpului, materiale pretioase si foarte multa munca minutioasa in fiecare detaliu. Pastrand acelasi ton romantic, cele trei linii au avut aceeasi sursa de inspiratie: dragostea.

Ce rol am avut eu…unul foarte mic, dar incadrat in intreaga actiune a fost o piesa de rezistenta.

Am avut de pictat un panou/ tablou, in direct, pe desfasurarea lansarii care sa descrie in culori „22 Just Love”. Dupa care, la finalul picturii fiecare vedeta a dorit sa scrie cateva cuvinte frumoase dedicate Danei si colectiei ei.
Am combinat elemente de origami, cu putin colaj cu materiale aplicate si palete de culori avand ca semnificatie o intreaga explozie de dragoste, intre El si o Ea. – deoarece un lucru special la aceasta colectia este faptul ca barbatii nu au fost uitati, gasind cateva piese destinate lor in linia vestimentara.

„Dahlia Noir”-Givenchy

timbruIntrarea in lumea frumusetii si modei a parfumului Dahlia Noir, cea mai recenta creatie a casei Givenchy, a fost celebrata si la noi in tara printr-o petrecere eleganta care a dat cu stil startul noului sezon.
Evenimentul a avut loc la Artmark in Bucuresti, iar eu am primit frumoasa misiune de a colabora pentru decorarea incaperilor unde a avut loc petrecerea.

In cadrul acestui eveniment exclusivist, Givenchy a prezentat Dahlia Noir, parfum ce a fost inspiratia picturilor mele realizate special pentru aceasta zi.
Feedbackul nu a intarziat sa apara si a fost un motiv in plus de bucurie,pentru mine, care s-a adunat la acest proiect de succes.

” Astfel, Artmark s-a transformat pentru o noapte intr-o lume plina de mister si senzualitate, o intoarcere la originile parfumeriei frantuzesti exceptionale şi a luxului absolut.Dahlia Noir s-a regasit si in mai multe opere de arta create pentru acest eveniment si expuse aici, care au evidentiat naturaletea, feminitatea si sensibilitatea parfumului”

http://www.elle.ro/andreea esca

” Eleganta a fost elementul definitoriu al acestei petreceri exclusiviste, in care muzica chillout si jazz a intretinut atmosfera, iar expozitia a atras privirile iubitorilor de arta” http://www.viva.ro


„Celebritatile, jurnalistii de moda si editorii beauty au ales cele mai pretioase tinute pentru acest moment, dand eleganta evenimentului gazduit de galeria de arta ArtMark, unde a avut loc o frumoasa expozitie de picturi.” http://www.andreearaicu.ro

Iar asta nu a fost tot, cireasa de pe tort a reprezentat chiar in sticlutele de parfum pictate manual ce au fost daruite invitatilor cu initialele numelui lor.
Asadar, Andreea Esca, Amalia Nastase, Mirela Stelea, Mihaela Drafta, Valentina Pelinel sunt doar o parte din persoanele publice care au primit cate un parfum personalizat de mine.

Despre parfum pentru curiosi:

http://www.andreearaicu.ro/frumusete/stiri/dahlia-noir-cea-mai-noua-aroma-lansata-de-givenchy

Mai multe fotografii pe http://www.facebook.com/pictezpereti

Despre si cu Killing Time

Unul dintre cele mai indragite proiecte a fost cel alaturi de Florin Piersic Jr.

Recunosc, nu ar fi iesit pictura atat de bine, daca nu m-ar fi ajutat la masurat, calculat si corectat. Daca am trecut cu brio prin ochiul lui critic, eu zic ca de acum totul e floare la ureche. 🙂

Culorile anului 2016

serenity_et_rose_quartz___lues_couleurs_de_l_ann__e_2016_par_pantone_9108_north_584x0_73603800Am fost surprinsă să aflu că Pantone a desemnat, de fapt, nu culoarea, ci culorile anului 2016. Vorbim despre două nuanțe care se combină demențial de frumos: Rose Quartz & Serenity sau PANTONE 13-1520 & PANTONE 15-3919.

În acest mod, Pantone anunță pentru prima oară un amestec de nuanțe drept culoare generică pentru un nou an. Potrivit autorilor tendinței, amestecul este un antidot foarte bun pentru o lume plină de stres ca cea contemporană. Este o combinație perfectă pentru omul contemporan, care caută atenție și bunăstare, dar și securitate.

Unite, Rose Quartz & Serenity demonstrează un echilibru între o nunță caldă de albastru, conectat foarte calm cu un roz liniștitor. Această combinație, spun autorii, contestă percepțiile tradiționale în ceea ce privește asocierea cromatică. Pe de altă parte, combinația reflectă fluiditatea și egalitatea de gen spre care tinde consumatorul contemporan.

Rose Quartz – simbol al compasiunii și al sentimentului de calm

Serenity – simbol al aerisirii, răgazului, relaxării chiar și în perioade dificile 656x455_8ff1dd20e483c59313a93ef968de7487_99316000

Asocieri. Pe suprafețe moi sau tari, Rose Quartz & Serenity se asociază cu nuanțele metalice mate și lucioase, verdele purpuriu, maroul bogat și toate nuanțele de galben și roz.

„Împreună, rozul-cuarţ şi albastrul-seren dau naştere unui echilibru vizual. Tonurile calde de roz şi cele reci de albastru se combină perfect, reflectând o conexiune, o stare de bine şi un sentiment de pace şi ordine. Totodată, această combinaţie inedită este şi provocatoare, deoarece nu se regăseşte în asocierile tradiţionale de culori. Ţinând cont şi de faptul că în multe părţi ale lumii asistăm la un gender blur (estomparea diferenţelor de gen), cele două culori alese coincid şi cu schimbările din societatea actuală, din modă sau design”, se arată în comunicatul oficial.

koket_love_happens_pantone_rese_quartz_serenity_13524500

E oficial: Culoarea anului 2015 este MARSALA

timbruMenita sa ne imbogateasca mintea, corpul si sufletul si transmitand incredere si stabilitate, culoarea anului 2015, desemnata de cei de la Pantone, se numeste Marsala si este o nuanta subtila si seducatoare, care inspira caldura.

pantones2015colouroftheyearmarsala_ba67-pantone_introducing_color_of_the_year_marsala_banner_2
Marsala este o culoare robusta, o nuanta pamantie de vin rosu.

Aceasta nuanta intruchipeaza bogatia unei mese implinite, in vreme ce radacinile sale pamantii maro-rosiatice emana o naturalete sofisticata, dupa cum afirma chiar cei de la Pantone. Este o culoare bogata si stilata, in acelasi timp, ce va putea fi folosita cu usurinta in moda, frumusete, design industrial, mobilier si interioare.
Directorul Insitutului Pantone, Leatrice Eiseman, a vorbit despre marsala intr-un interviu acordat celor de la Wall Street Journal: „Este o culoare organica, insa are, totodata, un aer sofisticat”.

eclectic-hallCuloare complexa, Marsala constituie un element unificator in spatiile interioare. Adauga eleganta in orice incapere, folosind aceasta nuanta. O poti utiliza sub forma de vopsea pentru pereti, accesorii decorative sau prin intermediul unor piese de mobilier vedeta. Este o culoare ce arata incredibil pe suprafete textile, precum tapiseria pieselor de mobilier sau covoare. Fiind o culoare impozanta, aceasta va atrage orice privire.

Vopseste-ti peretii in aceasta nuanta, iar intregul spatiu va iesi in evidenta si va capata o nota eleganta, fara a fi coplesitor vizual.
Marsala este o culoare pe care o poti folosi in orice spatiu din incaperea ta, intrucat aduce caldura si o nota dramatica, in acelasi timp. In bucatarie, poti utiliza un mobilier cu fronturi Marsala sau inlocuieste blatul de lucru al vechiului mobilier cu unul intr-o asemenea culoare. In dining, vopseste peretii in aceasta nuanta bogata, pentru a-ti stimula apetitul. Contrasteaza-i cu accente albe, pentru a-i scoate in evidenta.

O poti combina cu nuante neutre, precum taupe si griuri, chihlimbar, nuanta aurii, culori pamantii, dar si nuante de verde.

165180_162135113833747_4114505_n

196353_177666162280642_4220927_n 1012327_525375860843002_1683477261_n

Picturile in bucatarii

timbruNu cred ca am dat vreo mare importanta bucatariilor pana acum in posturile mele. Poate si pentru ca, atunci cand un om se gandeste la picturi pe pereti ii vin in minte desene pentru camere de copii, dormitoare, orice dar numai bucatarii nu.
Nu stiu cat timp mai petrece lumea in bucatarii, sau cat mai reprezinta bucataria ce reprezenta o data, deoarece dintr-o necesitate si o actiune zilnica, gatitul a devenit un hobby, un mod de relaxare. Cu atatea emisiuni de gatit, retetele thailandeze, chinezesti sau indiene ni se par la ordinea zilei, magazinele ne ofera orice produs/ingredient dorit direct pe tejghea, indiferent din ce tara apartine.
Toata lumea stie sa gateasca, dar numai din cand in cand.
Majoritatea timpului mancarea este luata pe fuga, intr-o pauza, de la un chiosc sau comandata de la un restaurant, infulecata pe un colt de birou, sau chiar din masina pe drum.
Iar pentru ca gatitul este vazut ca o pasiune sau chiar un talent(de ce nu) si  bucataria este, mai nou, vazuta ca un decor care completeaza gatitul.
Atunci cand sunt chemata sa pictez in bucatarii sunt chemata de clienti care doresc sa isi armonizeze bucataria, sa ii dea o prospetime sa o familiarizeze cu stilul lor, tocmai pentru faptul ca isi petrec timp de calitate in ea, atunci cand doresc sa se relaxeze.
image

image

image

image

image

image

image

Tavane cu magie

De mult nu am mai scris un post, desi, s-au intamplat atat de multe si am avut atat de multe proiecte in ultima vreme. O sa incerc sa redau cateva randuri acum de pe telefon.
Desi anormal putin, avand in vedere ca numarul lucrarilor sunt in crestere o data cu burtica mea. Am tot spus ca ma voi linisti si voi lua pauza bine -meritata, dar se pare ca inca nu i-a venit vremea, facandu-mi de cap cu pictaceala pe pereti. 🙂

Daca anul trecut pictam numai flori pe pereti si copaci, fiind o tema foarte mult adoptata si apreciata de toti..se pare ca acum a inceput perioada tavanelor pictate..in culori fosforescente, fluorescente, acrilice simple, sprayuri acrilice etc. Care, ce-i drept, trebuie sa recunosc ca dau o oarecare magie intregii incaperi. Fie ca vorbim de camere de joaca, de piscine indoor, holuri sau de camere de copii, ele reprezinta motivul pentru care ai sta cu ochii tavan ore intregi fara sa te plictisesti…printre stele,nori sau galaxii.
Pentru cei mici, pun accent mai mare pe planete si asezarea lor, ajutandu-i sa si invete cate ceva despre sistemul solar. In holuri sau piscine pun accentul pe efectul culorilor, noaptea stralucesc (la cererea clientului), iar ziua au un aspect cald si frumos, ca orice zi frumoasa de vara.
image

image

image

image

image

image

image

image

image
image

Trebuie sa va spun despre culorile fluorescente..

paint

Mi-am schimbat de curand imaginea atat pe site cat si pe Facebook. Am renuntat la culorile vii si expresia mea vesela care aparea pe antetele site-urilor; promovand cu tarie culorile fluorescente luminate la o lumina uv.

De ce? Pentru ca la noi in tara sunt foarte putin folosite in picturile murale…cu toate ca au un efect incredibil de frumos.
Imaginati-va un tavan plin cu stelute si planete care atunci cand inchizi lumina [si ramane doar lumina diafana de Ultraviolete] lumineaza intreg tavanul intocmai ca si cum ai adormi afara pe iarba intr-o zi de vara cu privirea catre cer…

Ce mai putem face cu aceste culori minunate?

Putem picta un peisaj in culori normale sa reprezinte ..o zi..un rasarit… iar peste venim cu aceste culori fluorescente pictand acelasi peisaj insa noaptea cu stele… Asadar; ziua avem o pictura si noaptea la lumina uv vedem aceeasi imagine insa la o alta perioada a zilei/noaptea.
Va postez cateva exemple unele sunt facute de mine; altele sunt gasite si placute pe internet..dar care; poate va inspira.

P.s: A nu se confunda culorile fosforescente cu cele fluorescente. Cele fosforescente lumineaza fara niciun fel de lumina..insa mai slab si pentru putin timp…iar cele fluorescente lumineaza atata timp cat ai luminile uv aprinse…. aaa si app…culorile fluo nu sunt mai scumpe decat cele normale..decat cu cativa lei…

sorin

Glow in the dark bedroom wall3191766_700bhawaiian_dreams_glow_muraltavan

cropped-cropped-cropped-ptext11.jpg